Identități false în FRAUDELE online! Cum a fost lăsat falit un bărbat care-și căuta aleasa pe internet / Polițiștii au spart „cuibul de nebunii”

Publicat: 21/06/2024, 12:15
Actualizat: 21/06/2024, 13:46

Poveștile de dragoste nu se termină mereu cu un happy end. A fost și cazul unui bărbat, lăsat falit în timp ce își căuta aleasa inimii, pe rețelele de socializare. Mai exolițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 Poliție au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Prejudiciul total creat este de aproximativ 42.000 de euro

„În fapt, la data de 15 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați, prin plângere, de către un bărbat, în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că, în perioada 2019 – septembrie 2023, persoane necunoscute, prin intermediul unor rețele de socializare online, l-ar fi indus în eroare, prin aceea că, folosindu-se de o identitate feminină falsă, i-ar fi câștigat încrederea și pe fondul unor presupuse relații, i-ar fi solicitat mai multe sume de bani, provocându-i un prejudiciu în valoare totală de peste 100.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei. Totodată, în urma probatoriului administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2019 – noiembrie 2023, bănuitul, folosind același mod infracțional de operare, ar fi determinat alte opt persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 48 de ani, să remită diverse sume de bani. Din cercetări, s-a stabilit faptul că prejudiciul total creat este de aproximativ 42.000 de euro.

În vederea administrării materialului probator, la data de 20 iunie 2024, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța, fiind depistat bărbatul în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Totodată, acesta a fost condus la sediul subunității de poliție în vederea audierii”, sunt precizările făcute de polițiști.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală. De asemenea, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

CITIȚI ȘI:

Românii, vizați de un nou tip de fraudă online. Rămân imediat fără bani

Sursa video: Digi24

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Mai mulți români au fost implicați în incendiile de vegetație din Turcia. Panică și haos...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Verdictul FINAL pentru Elena Udrea. Înalta Curte a luat decizia
Anda Adam, mireasă la 44 de ani. O nuntă extravagantă
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Anda Adam a îmbrăcat rochia de mireasă! Suma uriașă pe care artista a dat-o pentru...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Primele dovezi care arată că fluturii pot zbura peste 4.000 de kilometri
×